VIDEO | Generalul (r) Ștefan Dănilă: „Americanii au transmis informații despre ce fac rușii nu doar ucrainenilor. I-au avertizat pe ei despre posibila invazie, dar ne-au avertizat pe toți”

Publicat: 12/10/2022, 12:15
Actualizat: 12/10/2022, 18:00

Generalul (r) Ștefan Dănilă a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul șef al Statului Major al Armatei Române a afirmat că NATO și, mai ales, Statele Unite, au ajutat foarte mult Ucraina, atât din punct de vedere economic, cât și cu „echipamente militare și cu antrenamentul oamenilor”.

„NATO – și, în special, Statele Unite – au făcut foarte mult, au sprijinit Ucraina, nu doar economic, nu doar financiar, ci au sprijinit-o efectiv cu echipamente militare și cu antrenamentul oamenilor – lucru foarte important, au sprijinit efectiv cu informații pe care le-au transmis.

Americanii au transmis despre ce fac rușii nu doar ucrainenilor. I-au avertizat pe ei despre posibila invazie, dar ne-au avertizat pe toți”, a afirmat generalul (r) Ștefan Dănilă.

Generalul (r) Ștefan Dănilă a precizat că Agenția de Informații a Apărării „a avut informații foarte bune”, pe care le-au transmis Serviciilor de Informații din statele vecine cu Federația Rusă și Ucraina.

„Deci despre acțiunile posibile ale Federației Ruse, ne-a informat, în primul rând, Agenția de Informații a Apărării. DIA a avut informații foarte bune și le-a făcut aproape publice.

Nu au fost transmise agențiilor de presă, dar au fost transmise Serviciilor de Informații din statele vecine cu Federația Rusă, din statele vecine cu Ucraina și au fost transmise Ucrainei”, a precizat generalul (r) Ștefan Dănilă.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Băsescu, previziuni pentru Capitală: Firea nu are nicio șansă
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×